Pentru o productie corespunzatoare, in conditii de concurenta acerba privind cantitatea, calitatea si pretul produselor obtinute, acestea, semifabricate, sau produse finite, necesita operatii de transport, sortare, aliniere, impachetare, etc, operatii realizate cu ajutorul instalatiilor de mecanizare. SERTECH ofera solutii pentru instalatii de mecanizare de complexitate mica pana la instalatii complet automatizate pentru orice process din industria de prelucrare a lemnului.
Proiectarea instalatiilor de mecanizare si transport se face tinand cont de specificul fiecarei unitati de productie, fiind de unul din urmatoarele tipuri, sau o combinatie a acestora:
Transportoare cu banda
Se utilizeaza in general pentru transportul continuu, in plan orizontala sau inclinat, pentru piese, tocatura, deseuri de mici dimensiuni. Covorul poate fi din cauciuc, cu insertii textile, PVC, POLIURETAN, cu diferite grosimi si latimi in functie de caracteristicile materialului transportat si lungimea benzii necesare. Transportoarele pot fi dotate cu inaltatoare sau diverse profile.
Transportoare cu role longitudinale sau transversale
Transportoarele cu rola se utilizeaza in general pentru transportul pe orizontala , dar si pentru transportul in plan inclinat pana la 40 de grade. Rolele pot fi de tipul lise, sau cu profil circular, transversal sau elicoidal profilate, adaptate tipului de transport urmarit.
Transportoarele cu role pot fi:
- cu role libere neantrenate pentru delasare manuala sau gravitationala
- role antrenate pentru deplasarea cu viteza stabilita, fixa sau variabila
Transportoare cu racleti
Transportoarele cu racleti sunt utilizate pentru deplasarea rumegusului sau a deseurilor tocate.
Transportoare modulare
Sunt utilizate in general pentru transportul semifabricatelor mici, putind fi din elemente articulate metalice sau din materiale plastice.
Transportoare cu surub (melc, snec)
Snecurile sunt folosite in general pentru transportul rumegusului
Transportoare cu lant
Acestea se utilizeaza pentru transportul bustenilor sau semifabricatelor ( lant GALL)
Alaturi de aceste tipuri de transportoare se utilizeaza si trensporturi pneumatice, gravitationale, etc. Gama de elemente de mecanizare ,transportoare, incarcatoare, descarcatoare, impingatoare, stivuitoare, aliniatoare, sortatoare, etc. este foarte diversificata, iar adoptarea unei variante se face in urma unui analize tehnice a procesului ce se doreste a fi implementat.